2 module laterale — montate spre vârful pilonului, fanate simetric astfel încât conurile lor combinate acoperă un unghi larg pe orizontală.
1 modul superior — la vârful pilonului, orientat vertical în sus.
Fiecare modul conține propriul array de transductoare (vezi calculatorul de mai jos); fiecare transductor individual are un con de directivitate de ±15° (30° total, -6dB) — de-asta modulele sunt fanate pe unghiuri diferite, nu doar înghesuite în aceeași direcție.
Pilon: 0,5–0,7 m înălțime, bază lată pentru a evita flambajul sub sarcină laterală din vânt la acea înălțime. Doi astfel de piloni: unul lângă pale (tucked în spatele lor), unul la coada nacelei.
O simulare 2D de undă completă (k-Wave, profil NACA00xx, 40kHz, comparație cu/fără pală) a arătat că lângă pală nu există o simplă „umbră" — există o zonă de întărire prin difracție chiar în spatele profilului (undele difractate de pe cele două margini se recombină constructiv, până la +10dB local), urmată abia mai departe de o umbră reală (-1 până la -2dB și crescând). Modelul analitic de mai sus nu vede asta — presupune câmp liber. Slider-ul aplică o corecție aditivă pe citirile de SPL rădăcină/vârf din panourile A/B, calibrată pe rezultatul simulării; valoarea implicită (+2dB) reflectă zona de întărire apropiată — ajusteaz-o negativ dacă modelezi un punct mai departe în spatele palei, unde domină umbra.
Sursa e montată aproape de hub (pe nacelă), deci distanța până la orice punct de pe pală variază puțin cu unghiul de rotație — efectul dominant al rotației nu e distanța, ci viteza tangențială mare a palei. Două consecințe reale: (1) sunetul reflectat de suprafața palei care se mișcă rapid suferă un efect Doppler (poate scoate frecvența reflectată din banda optimă de auz a liliecilor, mai ales spre vârf); (2) pala blochează/reflectă periodic traseul direct sursă→zonă din spatele ei, creând pulsuri scurte de întrerupere de câteva ori pe secundă — deterentul „vede" o modulație, nu un semnal continuu.
| Specie | Frecvență ecolocație | Deterent potrivit | Risc coliziune (literatură UE) |
|---|
Aceste 5 specii sunt grupul „edge/open-air forager" cu risc ridicat de coliziune la turbine în Europa (Rydell et al. 2016, plus literatura de audiograme din bioacustică) — motivul pentru care designul folosește dual-frecvență 25/40kHz: cele 3 specii din stânga (Nyctalus, Eptesicus, Vespertilio) formează un cluster în jurul a 20-30kHz, cele 2 din dreapta (Pipistrellus) formează un cluster separat 36-50kHz. Un singur deterent mono-frecvență ar rata sistematic unul din cele două grupuri.
Pragul de detecție auditivă la liliecii cu ecolocație e foarte jos (audiogramele publicate pentru genul Eptesicus arată sensibilitate maximă în jur de 7dB SPL la 20kHz) — configurațiile de mai sus sunt cu mult peste pragul de simplă audibilitate, pe toată raza. Cea mai solidă dovadă de eficacitate comportamentală disponibilă este rezultatul de teren propriu — 38-87% reducere a activității pe 18 nopți de monitorizare.
MetodologieModel analitic (nu FEM/undă completă) — fiecare piesă e fizică reală, nu presupunere arbitrară:
Transductoare250ET25F (25,0kHz) — 113dB min SPL @30cm/10Vrms, fascicul total 40° (-6dB) — și 400ET25U (40,0kHz) — 115dB min SPL @30cm/10Vrms, fascicul total 35° (-6dB), tensiune maximă 20Vrms continuu, capacitate 2800pF ambele, carcasă aluminiu, interval de operare -30°C/+70°C. La 20Vrms (drive maxim): ≈108,6dB/1m (25kHz) și ≈110,6dB/1m (40kHz) — valorile puse ca implicit mai sus. Diametrul de piston (20,6mm / 14,6mm) e derivat din unghiul de fascicul publicat.